VINTAGELIKE Headline Animator

2010/06/16

O poveste cu o cioara/ nonvintage, nonrepro, nonretro

Am gasit un pui de cioara.


Pierdut, incercuit de prea multe pisici .


Habar n-avea ce e cu el . Isi luase zborul din cuib, doar directia fusese gresita.

N-am rezistat. Cum sa las haita ( parca doar cainii se organizeaza in haite, sau ma insel?) sa imi raneasca PUIUL ?






Era al meu! Asa am decis, brusc. In casa am descoperit foarte rapid ca nu prea stiu ce sa fac cu el. Doar deschidea ciocul, mare de tot. Paine, malai, cucu-bau, nu vroia nimic. Ce sa fac cu el? A, il pun intr-o patura, sa doarma.
Bine, bine, dar s-a luminat de ziua si a inceput sa croncane. Asa am descoperit ca este ragusit. Sau la pubertate, cu vocea in schimbare.
Bun!
I-o fi sete?
Hai la robinet. Mare fericire, cum auzea apa, cum casca ciocul.
Si am invatat sa fiu mama de cioara, sa ii bag pe gat carne, ciuperci, dulciuri, sa ii fac baie, sa ii dau apa. Cred ca nu exista cioara care sa bea atata apa ca Lucky. Da, asta-i numele lui, Lucky.
Si i-am fost mama o saptamana.
Parintii lui ( sau toate neamurile: veri, surori, frati ai altii..) incercuisera casa. Mai era un pic si imi faceau astia ( citeste " vecinii") reclamatie, aduceam putin a vrajitoare din Evul Mediu, cu ciori pe la geamuri si una pe pervazul bucatariei. Victor este de partea nevestei lui, asa ca nu-mi pasa, stiu ca are cine sa imi tina partea.



Asa ca l-am eliberat. A stat o zi intreaga pe o craca, chinuit, vai de el, uitandu-se la mine, ma vedea la geam, ma vedea in gradina, ii era cald, vroia robinetul lui, vroia mana care ii dadea mancare. A plans toata ziua. Nu il mai puteam lua, era incercuit de neamurile lui cioraiesti, era prea sus ca sa ajung la el. Ma apropiam si isi zbatea aripile a neputinta de zbor si a dorinta de a ajunge la mama lui , aia ...om. Plangea dupa mine .
Chiar si Rebecca, resemnata deja la gandul ca prietenul ei de joaca in casa va fi o cioara, a incercat sa il invete sa coboare din copac: s-a suit langa el, a coborat, iar s-a suit, ii arata ce sa faca. Putin a priceput el ceva, dar dupa cativa pasi n-a mai avut curaj. S-a oprit. Numai apa aruncata cu furtunul pe aripile lui l-a facut sa aiba curaj si sa urce mai sus.
Era noapte.
Dimineata , nepieptanata si plangand , m-am dus sa-mi caut puiul. L-am auzit, l-am gasit pe un gard , aproape de familia lui, dar tot tantalau, neputincios si fricos. L-am intrebat: ce faci pui?
Si mi-a sarit in brate, pur si simplu s-a lipit de gatul meu. L-am luat in casa, cu cardul de ciori tinandu-se dupa mine, i-am dat apa si mancare si apoi i-am gasit un alt loc langa ai lui, pe o creanga bine aleasa dupa mintea mea de om.
Nu ma puteam pune cu chestiile firesti din natura, deja gresisem prea mult. I-am intors spatele, perfida de mine!
Nu , nu , doar l-am eliberat, cu incredere in puterile lui . Poate a inteles, pentru ca n-a mai plans.

Asta-i povestea puiului meu de cioara. Nu l-am mai revazut.
Dar ma trezesc dimineata si ascult , incercand sa disting, printre multele zgomote ale orasului, glasul ragusit al lui Lucky
Probabil am sa fac mult timp asta...

Mi-e dor de puiul meu de cioara!

Asa ca plec in Delta, pe el l-am eliberat, acum e randul meu.

4 comentarii:

floaredesuflet spunea...

o poveste frumosa, chiar si pentru cei mari!Ne aminteste ca suntem si sensibili si iubitori de natura.. parca m-am intors in copilarie!Felicitari, scrii frumos!

MargOl spunea...

Ce frumooooos,Gena!!!!
OAMENII tot OAMENI!!!!Si puii,tot pui sunt(chiar daca nu-mi plac mie ciorile:D).
Admirabil!Sejur relaxant in Delta!

moto_pitzi spunea...

impresionanta povestea :). eu nu i-as fi dat drumul, pentru ca....nu stiu, deja este greu pentru ambele parti. cred ca as fi fost egoista la faza asta, daca as fi vazut ca si puiul trage catre mine. oricum, foarte, foarte frumoasa povestea puiului de cioara :).

Anonim spunea...

Extraordinar Geno, felicitari ...stiam eu ca esti deosebita. M-ai impresioant profund cu aceasta poveste superba. Concediu minunat asa cum il meriti, Flori

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire