OGLINDA

Azi ploua, dar nu e cel mai rau lucru, azi e inchidere de luna, ceea ce mai rau, rau la superlativ, ca asa e cand faci facultate cu profil economic, cand de fapt tu urasti cifrele, niciodata nu iti numeri banii din portofel, decat atunci cand e gol !

iar in anii ’80 te visai designer, privind pe geam la o casa nationalizata unde iti imaginai ca vei avea activitatea de rigoare.

Dar casa aceea, stinghera printre blocuri, a devenit intr-o zi policlinica.

Hodoronc-tronc, mi-am amintit de o intamplare, al carei personaj principal am fost EU. Nu stiu cat va intereseaza, dar mi-asum chestia asta, precum si penibilul.

Multi ani in urma, bantuind prin Bucuresti ca o veritabila stafie - dar din-aia cu ocupatii pasnice, vad un magazin, cunoscut de toata lumea, plin de gablonturi si alte nimicuri.

Pe atunci era mare chestie sa iti iei orice de la ei, vreau sa zic in randul fetelor, stiti cum e!

Asa ca intru, ca doar nu eram mai fraiera, trebuia sa pot spune si eu cuiva: mi-am luat asta de la..M…M.

Ma uit in jur, in stanga doua vanzatoare plictisite, restul …minunatii, oho, multe, IMENS magazin, mi-am zis, stai sa vezi acum ce de mai imi cumpar!

Inaintez , ma uit, admir, vreau si aia, si aia, da’ in ce le pun… n-am si eu un cosulet, of!

Mai merg un pas, inca unul, trece o juma’ de ora delicioasa, aleg doar o agrafa mare desi am par scurt…. pana simt, cu ochii tot la gablonturi, ca cineva este in fata mea, cineva care imi blocheaza drumul, accesul meu spre fericire.

Stau. Astept.

Persoana (asa se numeste!) nu se misca…

Ce face asta? Logic trebuie sa fie femeie…

Nu ridic capul, ma uit in continuare pe rafturi, sunt civilizata, las omul sa gandeasca, ecuatiile nu sunt la indemana oricui.

Dar nu se misca. Mai sa fie!

Ridic un pic privirea … aha, ce intuitie am, e intr-adevar femeie, are fusta!

Tintesc ceva mai sus, dar tot cu o privire oblica…ia uite, are exact aceeasi culoare de par ca a mea…si parca si tunsoarea…

Nu-i prind privirea, ma uit mai intr-o parte, dar zambesc, sa arat ca nu sunt scorpie…zambeste si persoana - o simt din coada ochiului, dar tot intepenita sta…

iar zambesc…zambeste iar si ea…culmea.. ia uite ce seamana cu mine, parca si la haine…

Stau in continuare ca tuta, privind piezis, neintelegand de ce persoana face la fel.

Ma plictisesc.

Imi fac curaj si ridic privirea drept, dar parca peste persoana, coplesita fiind de atatea bijouri, dar observ mirata detalii noi: in spatele persoanei stateau doua fete ce radeau cu dipret, nu frumos ca noi "doua".

Brusc, abrupt, inteleg:

"fetele" erau vanzatoarele, "persoana" era imaginea mea in oglinda,

care oglinda....

Morala poate fi :

Nu va lasati orbiti de ceea ce sclipeste!

Ca doar n-o sa spun acum ceva rau despre mine…

O poveste cu o cioara/ nonvintage, nonrepro, nonretro

Am gasit un pui de cioara.


Pierdut, incercuit de prea multe pisici .


Habar n-avea ce e cu el . Isi luase zborul din cuib, doar directia fusese gresita.

N-am rezistat. Cum sa las haita ( parca doar cainii se organizeaza in haite, sau ma insel?) sa imi raneasca PUIUL ?






Era al meu! Asa am decis, brusc. In casa am descoperit foarte rapid ca nu prea stiu ce sa fac cu el. Doar deschidea ciocul, mare de tot. Paine, malai, cucu-bau, nu vroia nimic. Ce sa fac cu el? A, il pun intr-o patura, sa doarma.
Bine, bine, dar s-a luminat de ziua si a inceput sa croncane. Asa am descoperit ca este ragusit. Sau la pubertate, cu vocea in schimbare.
Bun!
I-o fi sete?
Hai la robinet. Mare fericire, cum auzea apa, cum casca ciocul.
Si am invatat sa fiu mama de cioara, sa ii bag pe gat carne, ciuperci, dulciuri, sa ii fac baie, sa ii dau apa. Cred ca nu exista cioara care sa bea atata apa ca Lucky. Da, asta-i numele lui, Lucky.
Si i-am fost mama o saptamana.
Parintii lui ( sau toate neamurile: veri, surori, frati ai altii..) incercuisera casa. Mai era un pic si imi faceau astia ( citeste " vecinii") reclamatie, aduceam putin a vrajitoare din Evul Mediu, cu ciori pe la geamuri si una pe pervazul bucatariei. Victor este de partea nevestei lui, asa ca nu-mi pasa, stiu ca are cine sa imi tina partea.



Asa ca l-am eliberat. A stat o zi intreaga pe o craca, chinuit, vai de el, uitandu-se la mine, ma vedea la geam, ma vedea in gradina, ii era cald, vroia robinetul lui, vroia mana care ii dadea mancare. A plans toata ziua. Nu il mai puteam lua, era incercuit de neamurile lui cioraiesti, era prea sus ca sa ajung la el. Ma apropiam si isi zbatea aripile a neputinta de zbor si a dorinta de a ajunge la mama lui , aia ...om. Plangea dupa mine .
Chiar si Rebecca, resemnata deja la gandul ca prietenul ei de joaca in casa va fi o cioara, a incercat sa il invete sa coboare din copac: s-a suit langa el, a coborat, iar s-a suit, ii arata ce sa faca. Putin a priceput el ceva, dar dupa cativa pasi n-a mai avut curaj. S-a oprit. Numai apa aruncata cu furtunul pe aripile lui l-a facut sa aiba curaj si sa urce mai sus.
Era noapte.
Dimineata , nepieptanata si plangand , m-am dus sa-mi caut puiul. L-am auzit, l-am gasit pe un gard , aproape de familia lui, dar tot tantalau, neputincios si fricos. L-am intrebat: ce faci pui?
Si mi-a sarit in brate, pur si simplu s-a lipit de gatul meu. L-am luat in casa, cu cardul de ciori tinandu-se dupa mine, i-am dat apa si mancare si apoi i-am gasit un alt loc langa ai lui, pe o creanga bine aleasa dupa mintea mea de om.
Nu ma puteam pune cu chestiile firesti din natura, deja gresisem prea mult. I-am intors spatele, perfida de mine!
Nu , nu , doar l-am eliberat, cu incredere in puterile lui . Poate a inteles, pentru ca n-a mai plans.

Asta-i povestea puiului meu de cioara. Nu l-am mai revazut.
Dar ma trezesc dimineata si ascult , incercand sa disting, printre multele zgomote ale orasului, glasul ragusit al lui Lucky
Probabil am sa fac mult timp asta...

Mi-e dor de puiul meu de cioara!

Asa ca plec in Delta, pe el l-am eliberat, acum e randul meu.

O pauza intre postari

Palaria a ramas marea lor dragoste.

La Otilia nu te poti uita decat razand cu mare pofta, are o lume a ei, este foarte iute si isteata, dar plange mult daca nu isi vede fratele langa ea
( care se duce mai des la culcare).

Felix este mai atent, analizeaza mai mult si este cuminte.

Iar Rebecca se gandeste sa ii scoata in gradina din spatele blocului, ar fi culmea sa ii vad in sir indian pe acolo, doar asa alearga si prin casa, in permanenta vezi un sir de pisici pe un traseu ciudat, dupa fotolii, prin balcon, bucatarie, etc, ca sa nu mai spun ca rod tot, dar tot ce prind.
Sper ca v-am inveselit putin.

Felix si Otilia au deja o luna

Acum batalia se da pe aceasta palarie,
Otilia ( stanga) fiind cea mai oropsita,
inghesuita de Felix , care are impresia ca este proprietar.
Este ciudat sa fii intampinat acasa de 3 pisici parca la indigo, in ordine decrescatoare ca dimensiune: Rebecca, Felix si Oti.