OGLINDA

Azi ploua, dar nu e cel mai rau lucru, azi e inchidere de luna, ceea ce mai rau, rau la superlativ, ca asa e cand faci facultate cu profil economic, cand de fapt tu urasti cifrele, niciodata nu iti numeri banii din portofel, decat atunci cand e gol !

iar in anii ’80 te visai designer, privind pe geam la o casa nationalizata unde iti imaginai ca vei avea activitatea de rigoare.

Dar casa aceea, stinghera printre blocuri, a devenit intr-o zi policlinica.

Hodoronc-tronc, mi-am amintit de o intamplare, al carei personaj principal am fost EU. Nu stiu cat va intereseaza, dar mi-asum chestia asta, precum si penibilul.

Multi ani in urma, bantuind prin Bucuresti ca o veritabila stafie - dar din-aia cu ocupatii pasnice, vad un magazin, cunoscut de toata lumea, plin de gablonturi si alte nimicuri.

Pe atunci era mare chestie sa iti iei orice de la ei, vreau sa zic in randul fetelor, stiti cum e!

Asa ca intru, ca doar nu eram mai fraiera, trebuia sa pot spune si eu cuiva: mi-am luat asta de la..M…M.

Ma uit in jur, in stanga doua vanzatoare plictisite, restul …minunatii, oho, multe, IMENS magazin, mi-am zis, stai sa vezi acum ce de mai imi cumpar!

Inaintez , ma uit, admir, vreau si aia, si aia, da’ in ce le pun… n-am si eu un cosulet, of!

Mai merg un pas, inca unul, trece o juma’ de ora delicioasa, aleg doar o agrafa mare desi am par scurt…. pana simt, cu ochii tot la gablonturi, ca cineva este in fata mea, cineva care imi blocheaza drumul, accesul meu spre fericire.

Stau. Astept.

Persoana (asa se numeste!) nu se misca…

Ce face asta? Logic trebuie sa fie femeie…

Nu ridic capul, ma uit in continuare pe rafturi, sunt civilizata, las omul sa gandeasca, ecuatiile nu sunt la indemana oricui.

Dar nu se misca. Mai sa fie!

Ridic un pic privirea … aha, ce intuitie am, e intr-adevar femeie, are fusta!

Tintesc ceva mai sus, dar tot cu o privire oblica…ia uite, are exact aceeasi culoare de par ca a mea…si parca si tunsoarea…

Nu-i prind privirea, ma uit mai intr-o parte, dar zambesc, sa arat ca nu sunt scorpie…zambeste si persoana - o simt din coada ochiului, dar tot intepenita sta…

iar zambesc…zambeste iar si ea…culmea.. ia uite ce seamana cu mine, parca si la haine…

Stau in continuare ca tuta, privind piezis, neintelegand de ce persoana face la fel.

Ma plictisesc.

Imi fac curaj si ridic privirea drept, dar parca peste persoana, coplesita fiind de atatea bijouri, dar observ mirata detalii noi: in spatele persoanei stateau doua fete ce radeau cu dipret, nu frumos ca noi "doua".

Brusc, abrupt, inteleg:

"fetele" erau vanzatoarele, "persoana" era imaginea mea in oglinda,

care oglinda....

Morala poate fi :

Nu va lasati orbiti de ceea ce sclipeste!

Ca doar n-o sa spun acum ceva rau despre mine…